Contactează-ne: +373 22 920 320
Donate

POVEȘTI DE VIAȚĂ ALE REFUGIAȚILOR UCRAINENI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Victor și Liudmila Badicean, ambii în jur de 80 de ani, ne-au întâmpinat pe prispa casei lor din satul Tîrnova, Dondușeni. Toată viața lor au locuit în orașul Toretsk, care face parte din triunghiul de localități Avdiivka – Horlivka – din regiunea Donetk, unde și acum se dau cele mai crâncene lupte pentru apărarea Ucrainei de cotropitorii ruși. Pe fețele lor puteai citi tot amarul unui popor care, în pofida prognozelor descurajatoare, continuă să se apere și să reziste în fața unei forțe care îi depășește numeric și care vrea să le fure libertatea.

„Am trecut de 80 de ani și mă obișnuisem să mi se spună pensionară, dar de 2 ani suntem refugiați. Niciodată nu m-am gândit că ultimul episod din filmul numit „viață” îl vom privi departe de casă,” au fost cuvintele rostite de Liudmila printre lacrimi. După aceea, a vorbit doar soțul ei, Victor, încurajat și de asistentele centrului medico-social „Sf. Iuliana”, datorită cărora această familie este printre beneficiarii Proiectului “Servicii Medicale și Sociale pentru refugiații ucraineni din Moldova – Faza III”, finanțat de organizația internațională Help – Hilfe zur Selbsthilfe e.V.

„Pentru noi, locuitorii din Toretsk, războiul a început încă din 2014, odată cu primul val al invaziei ruse. Opt ani de zile, războiul era parcă pus pe pauză – erau mișcări nesemnificative de trupe. Ne obișnuisem deja. Dar la 24 februarie 2022, s-au deschis porțile iadului. Așa ceva văzusem doar în filme despre al Doilea Război Mondial și nu credeam că fantezia regizorilor poate deveni realitate.

Până în ultimul moment, nu crezusem că ciocnirile militare vor escalada. La un moment dat, ne-am dat seama că nu există casă în oraș care să nu fi fost atinsă de suflul războiului. Casa feciorului nostru a fost rasă de pe fața pământului, la fel și casele vecinilor. Apoi au urmat deconectările: mai întâi a început să dispară lumina, apoi apa, gazul. Și cu asta ne-am obișnuit, fără a mai vorbi de gloanțele și obuzele pe care le auzeam zilnic trecând pe lângă noi.”

Decizia de a pleca a fost luată imediat ce un obuz, căzut în grădină, a distrus casele vecinilor și a avariat locuința în care trăiau. Victor fusese și el rănit; nu mai putea conduce mașina. Ca toți cei ce locuiesc pe linia frontului, aveau actele și bagajele pregătite, dar au trebuit să-și revadă planurile.

„După contuzia cerebrală nu mai puteam conduce, așa că am lăsat mașina lângă casa avariată și ne-am evacuat cu un automobil de ocazie. Am lăsat totul balt ă și am plecat. Tot ce am agonisit într-o viață a rămas acolo. Îmi dau lacrimile când îmi amintesc cât de bine trăiam, fără să ne dăm seama de acest lucru. Omul își dă seama ce a avut doar atunci când pierde totul.”

Au trecut vama la Otaci în iunie 2022 și, de atunci, locuiesc într-o căsuță oferită gratuit de către gazde, achitând doar pentru servicii. Se descurcă numai datorită asistenților din centrul „Sf. Iuliana”.

„Când am ajuns aici, ne pregătisem pentru ce e mai rău, deoarece nu aveam bani nici măcar pentru a ne cumpăra pâine. Dar am fost găsiți de doamnele de la Homecare. De atunci, viața noastră a început să prindă contur: suntem aprovizionați permanent cu produse alimentare, kituri igienice, plăpumi și lenjerie de pat, veselă. Asistența medicală primară și consultațiile pe care le primim sunt la cel mai înalt nivel. Ne bucurăm de fiecare vizită, deoarece nimic nu este mai insuportabil decât singurătatea.”

Ne-am despărțit cu greu de această familie. Erau dornici de discuții și ne-au arătat toate fotografiile pe care le mai aveau salvate în telefon: casa pe care o părăsiseră, copiii, nepoții – istoria unei familii din trei generații. Le-am urat să vină cât mai curând momentul când vor putea să se întoarcă acasă. Răspunsul lor a fost puțin neașteptat pentru noi, dar și oarecum previzibil:

„Când am trecut Nistrul pe podul de la Otaci și am intrat în Moldova, a sunat telefonul; era fiul meu care m-a întrebat cât timp plănuiesc să stau aici. Nu îmi amintesc exact ce i-am spus atunci, în afară de faptul că nu mai am la ce mă întoarce. Acum le spunem cu fermitate: pentru totdeauna.”

Asociația Obștească „HOMECARE”, cu suportul financiar al organizației internaționale HELP – Hilfe zur Selbsthilfe e.V., în cadrul Proiectului “Servicii Medicale și Sociale pentru refugiații ucraineni din Moldova – Faza III”, continuă să rămână implicată în ajutorarea refugiaților ucraineni, contribuind astfel la eforturile Republicii Moldova de a face față cererii pentru servicii de sănătate și protecție socială în contextul gestionării fluxului de refugiați ucraineni.

Distribuie acest articol:

Facebook   Twitter    
Uncategorized @ro 26 martie 2024