September 2019

September 26th, 2019

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ ȘI PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ SAU FIZICĂ

Ergoterapia şi persoanele cu probleme de sănătate mentală sau fizică. Una din cele mai importante şi dificile probleme ale ergoterapiei cu privire la bolnavii psihici este de a determina la acestea un impuls spre o activitate folositoare, de al menţine si dezvoltă pînă la limita devenirii utile.

Boala psihică pune în discuţie, cu precădere un grad de incapacităţi fizice, şi incapacitatea autoconducerei privind integrarea utilă în mediul social şi în procesul muncii. Includerea psihoticilor şi psihopaţilor în procesul ergoterapeutic normalizează relaţiile dintre bolnavi, stimulează pe cei inactivi, împiedică dezvoltarea stării agresive sau vegetaţie pasivă, duce la coordonarea, cît de cît, a gesturilor, reflexelor, vorbirii, echilibrează afectivitatea, stimulează memoria, voinţa, activitatea. Să urmăreşte formarea la handicapaţii psihic a unor abilităţi psihice şi profesională ameliorare şi reducere psihică. Bolnavul psihic lăsat în stare pasivă, lăsat la discreţia unei mentalităţi de neîncredere în posibilităţile de redresare umană prin folosirea capacităţilor sale de energie restantă, se degradează fizic şi spiritual, rămână condamnat la orizontalizarea pe patul său de suferinţă. Scopul principal este resocializarea bolnavului, munca în colectiv şi folosirea meseriilor sunt elemente indispensabile. Caracterul,colectiv al muncii permite: 1) confruntarea rezultatelor individuale intre bolnavi. 2) cultiva sentimente şi comportamente de reintegrare socială. 3) determina aprecierea celor ce se disting în munca are caracter stimulator. 

In neurologie ergoterapia este un bun mijloc de mărire a potenţialului funcţional pentru o serie de bolnavi cu deficienţe motorii, datorită unor leziuni periferice sau centrale, cu tulburări de coordonare de pe urma cărora bolnavul a rămas cu un deficit funcţional. Se abordează următoarele practici: fizioterapie, cultura fizica medicală, terapie ocupaţională, ergoterapie, kineterapie.

Există două modalităţi de ergoterapie:

1) ergoterapia pentru bolnavi acuţi – anumitor grupe de muşchi şi funcţii nervoase;

2) ergoterapia pentru bolnavii cronici – este o terapia importantă – metode profilactice şi curative pentru tulburările de comportament, pentru dezechilibrul psihic care survine la infirmii motoric. Se folosesc o serie de aparate şi dispozitive adaptate gardului de suferinţă şi care oferă posibilitatea exersării unor mişcări prin confecţionarea diferitelor obiecte. Pentru a evita oboseala şi durerea, aparatele sunt reglate sub posibilităţile de mişcări maxime ale suferindului.

Există: 1. activităţile destinate bolnavilor cu membrele lezate, la începutul perioadei de recuperare; 2. pentru bolnavii ajunşi la sfârşitul recuperării, cînd activităţile de ergoterapie trebuie să se apropie de condiţiile de lucru obişnuite globală pe plan gestual – ex. tâmplărie, grădinărit. Ergoterapia membrelor superioare la adulţi. Membrele superioare sunt responsabile de efectuarea celor mai importante operaţiuni musculare - prehensiuni, presiune, respingere. La aceste membre se remarcă atât dexteritatea digitală cît şi coordonarea motorică completă. „E” oferă o gamă largă de activităţi, fizice şi intelectuale, alese în raport de handicap şi gusturile bolnavului (ex. prelucrarea lemnului). Ergoterapeutul canalizează activitatea bolnavului pentru utilizarea maxima de gesturi reeducative – subiectul devine mai activ cînd vede că eforturile lui se materializează sub forma unui obiect.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________

September 12th, 2019

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ ÎN ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL

In acest inceput de secol marcat de viteza si stres cotidian, accidentul vascular cerebral ajunge sa fie cauza de deces a 10% din populatia planetei. Potrivit statisticilor din Republica Moldova,  la fiecare oră, un om face accident vascular cerebral (AVC), iar în fiecare o oră și jumătate, o persoană se stinge din viață în urma unui accident vascular cerebral. 

Statisticile din Republica Moldova arată că, dacă în anul 1995 în evidență se aflau 21 de mii de persoane care suferiseră un accident vascular cerebral, în anul 2018 erau deja 78 de mii de persoane.

Ce este accidentul cerebral?
Accidentul vascular cerebral poate fi ischemic, produs prin blocarea aportului de sange intr-o artera cerebrala, ca urmare a trombozei sau emboliei sau poate fi hemoragic, prin ruperea unui vas cerebral cu apariţia hemoragiei.

Care sunt principalii factori de risc pentru accidentul cerebral?

  •  Hipertensiunea arteriala;
  •  Hipercolesterolemia;
  •  Diabetul zaharat;
  •  Obezitatea;
  •  Sedentarismul;
  •  Dieta si stilul de viata nesanatos;
  •  Consumul excesiv de alcool;
  •  Bolile cardiace;
  •  Stresul.

Ce este terapia ocupationala?

In urma accidentului vascular cerebral, pacientului i se instaleaza o hemiplegie contralaterala emisferei cerebrale afectate, care initial este flasca, iar ulterior spastica.

Programele actuale de recuperare integreaza terapia ocupationala ca procedura de sine statatoare. Terapia ocupationala este stiinta care se ocupa cu studiul si folosierea stiintifica masurabila a activitatilor pentru reducerea disfunctiei pacientului (Scoala de Terapie Ocupationala din Boston, 1924).

Federatia Interanationala a terapeutilor ocupationali vine sa completeze aceasta definitie, afirmand ca terapia ocupationala este profesia care se ocupa cu promovarea sanatatii si starii de bine prin intermediul ocupatiei. Scopul primar este de a permite indivizilor participarea la activitatile cotidiene.

Terapia ocupationala este o terapie functionala si o metoda activa de recuperare fizica si psihologica, ce urmareste adaptarea/readaptarea persoanei cu dizabilitati si cresterea gradului de independenta.

Terapia ocupationala dupa un accident vascular

Dupa un accident vascular cerebral, terapia ocupationala va debuta cu o atenta evaluare a pacientului, a prehensiunilor, a mersului, a desfasurarii ADL-urilor.

 - ADL – gestualitatile/indemanarile de baza ale unui individ folosite pentru derularea vietii cotidiene in mod independent; capacitatea de a-si putea realiza toate nevoile personale si cele legate de viata comunitara.

- ADL-urile se impart in Basic ADL (de baza) si IADL (activitati derulate pe baza deprinderilor motorii complexe)

Basic ADL sunt grupate in 4 categorii:

  • Autoingrijire: imbracare, toaleta, alimentare;
  • Mobilitate: mers, miscare in pat, transferul;
  • Comunicare: vorbire, scris, gestualitate;
  • Manipulare: clanta, sertar, robineti, chei etc.

IADL-urile sunt impartite in 5 categorii, in functie de domeniul in care se deruleaza:

  • Domeniul gospodaresc: cumparaturi, ingrijirea copiilor, curatarea casei;
  • Domeniul vietii comunitare: folosirea banilor, a cardurilor;
  • Domeniul sanatatii: medicamente, cunoasterea factorilor de risc;
  • Domeniul securitatii casei si a persoanei;
  • Manipularea obiectelor moderne: telefon, calculator, aparatura etc

Corectarea/invatarea acestor ADL-uri si IADL-uri fac parte din obiectivele terapiei ocupationale la pacientii cu hemiplegie post accident vascular cerebral, reprezentand refacerea si restabilirea independentei pacientului.

Urmatoarele obiective sunt reeducarea gestualitatii si a expresiei. Acestea presupun solicitarea pacientului in vederea compensarii deficitului de mobilitate si refacerea modalitatilor de expresie umane: vorbit, atitudine, comportament, activitate.

  • Se folosesc miscari globale pentru gestica, cu un efect stimulator pentru musculatura afectata dar si pentru psihic. In reeducarea expresiei pacientului este importanta incurajarea acestuia in a derula activitatile care ii fac placere si de a-l ajuta si readapta la acestea.
  • Folosirea mijloacelor ajutatoare pentru mers ADL (fotoliu rulant, carje, bastoane, orteze, proteze, sau diferite ustensile adaptate) si amenajarea mediului extern reprezinta un punct important al terapiei ocupationale. De aceea, terapeutul va comunica si va invata atat pacientul, cat si apartinatorii in ceea ce priveste prevenirea factorilor de risc, amenajarea locuintei (conform necesitatii bolnavului) si va readapta anturajul la cerintele pacientului.

Educarea pacientului pentru cele mai importante domenii cotidiene

Terapeutul ocupational va educa pacientul pentru cele mai importante domenii cotidiene, incepand cu urmatoarele exemple si sfaturi:

        IMBRACAREA:

  • Pacientul este invatat sa foloseasca haine cu deschidere in fata, cu o marime mai mare daca este nevoie;
  • Inlocuirea nasturilor cu agatatoare sau fermoare;
  • Eliminarea sireturilor clasice si inlocuirea cu scai;
  • La imbracarea camasii pacientul va incepe intotdeauna cu mana bolnava, iar la dezbracare cu mana sanatoasa;
  • Pantalonii se vor imbraca punand piciorul sanatos la nivelul liniei mediane a corpului cu genunchiul flectat, iar piciorul bolnav se va pune cu ajutorul mainilor peste piciorul sanatos; de asemenea se incepe imbracatul cu membrul bolnav, iar dezbracatul cu membrul sanatos;
  • Pacientul este invatat sa foloseasca mijloace ajutatoare pentru incaltarea sosetelor si pantofilor.

        ALIMENTAREA

  • Farfuria se fixeaza pentru a nu aluneca de pe masa;
  • Se folosesc vase adanci sau boluri pentru a nu se imprastia alimentele;
  • Se ingroasa manerele tacamurilor astfel incat pacientul sa le poata cuprinde pentru a manca singur sau se fixeaza tacamul in palma, printr-o manseta;
  • Se folosesc cani cu maner in forma de T sau cu doua toarte; se poate folosi paiul;
  • Depozitarea veselei si alimentelor in bucatarie la un nivel mai jos, adaptat in functie de fiecare pacient.

         IGIENA PERSONALA

  • Pacientii sunt invatati sa foloseasca baia adaptata dupa nevoile lor;
  • Se prefera dusul, nu cada; in dus sa existe un covoras antiderapant si un scaunel;
  • Sapunul sa fie pus in recipient cu pompita pentru o utilizare mai usoara;
  • Se va folosi periuta de dinti electrica;
  • Se vor pune pe gresia din baie covorase antiderapante, iar pe pereti se vor monta suporturi si manere fixe.
  • WC-ul va fi adaptat cu un inaltator.

Pacientul este invatat sa realizeze toate transferurile, in pat dintr-o parte in alta, din pat in scaun si invers, din scaun pe wc si din culcat in sezut si apoi in ortostatism.

Pentru deprinderile motorii fine se utilizeaza diferite activitati si jocuri care solictita miscarile complexe ale mainii. Se poate merge de la simpla insirare a margelelor pe o ata pana la modelarea plastilinei, crosetat, brodat, tesut sau alte activitati care necesita indemanarea pacientului.

Proprioceptia se recupereaza prin terapia ocupationala cu ajutorul diferitelor structuri si suprafete pe care pacientul le va pipai initial cu ochii deschisi cu ambele maini, mergandu-se progresiv cu inchiderea ochilor si exceptand mana sanatoasa, pana cand acesta va recunoase o anumita structura cu mana hemiplegica, fara a-si folosi vazul. Pentru membrele inferioare sunt foarte practice structurile cu denivelari si cele care creeaza o presiune inegala in talpa la apasare, recrutandu-se proprioceptori.

Terapia ocupationala isi demonstreaza importanta in reabilitarea pacientului dupa un accident vascular cerebral, odata cu obtinerea nivelului maxim de independenta. Scopul final al terapiei ocupationale este cresterea calitatii vietii pacientului.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________

September 2nd, 2019

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ ŞI ERGOTERAPIA ÎN AFECŢIUNILE MOTORII

          Elementele caracteristice ale bolnavului motor rezidă în recurgerea la o activitate corectoare a unui deficit muscular, necesitând respectarea regulilor unei ergoterapii specifice. Activităţile curente ale vieţii cotidiene, alese în funcţie de priorităţi, impun realizarea independenţei bolnavului în practicarea lor. În funcţie de nevoile diverse, antrenarea acestuia în activităţile prioritare de autoservire, bolnavul cu afecţiuni motorii trebuie asistat şi solicitat permanent. El trebuie să fie încurajat, ajutat, iar familia lui să fie informată permanent cu privire la starea în care acesta se află.

          Procesul muncii, în afară de latura psihologică pe care o susţine, are un caracter fizic tonic, travaliul muscular dinamic având în acest sens rolul determinant.

          Starea de boală, anormală pentru organism, produce modificări în activitatea pacientului. Durata acestei stări depinde de diagnostic, de gradul de inacţiune, de perioada impusă de tratamentul medical, dar şi de componenta psihică a bolnavului.

          În cazul bolnavilor cronici sau al celor greu recuperabili, inactivitatea întârzie însănătoşirea, duce la pierderea capacităţii de autoservire şi de muncă. Persoanele cu afecţiuni cronice, cu deficienţe motorii marcante, prin terapie ocupaţională şi ergoterapie sunt ajutaţi să-şi dezvolte noi forţe, noi îndeletniciri.

          Bolnavii motori care devin inactivi pe o perioadă lungă de timp, îşi pierd posibilităţile de a acţiona fizic şi încrederea în vindecare şi redresare. Infirmii motori ce beneficiază de terapie ocupaţională şi ergoterapie, prin activităţile de muncă şi alte ocupaţii diverse se clasifică după Louis Pierquin şi colaboratorii, astfel:

  • infirmi paraplegici şi tetraplegici (paralizia membrelor inferioare sau a tuturor celor patru membre);
  • infirmi hemiplegici (paralizia pe o jumătate de corp);
  • infirmi motori cerebrali (afecţiuni neurologice diverse);
  • copii cu traumatisme craniene;
  • afecţiuni traumatice ale membrelor superioare;
  • afecţiuni traumatice ale membrelor inferioare;
  • copii cu mari handicapuri motorii;
  • adolescentul handicapat motor grav, în urma poliradiculonevritelor, polinevritelor şi neuropatiilor periferice.

În domeniul neurologiei, recuperarea vizează readucerea bolnavului invalid în urma unei boli cu acest specific, la o performanţă fizică şi psihică cât mai aproape de normal, precum şi prevenirea şi tratarea sechelelor tardive.

În situaţia bolnavilor paraplegici şi tetraplegici, terapia ocupaţională şi ergoterapia, încearcă reducerea deficitului motor rezultat din leziunea sau întreruperea căilor medulare, cu ajutorul mişcărilor şi gesturilor reeducative. Acolo unde deficitul motor este irecuperabil, se recurge la compensarea mişcărilor pierdute prin folosirea aptitudinilor restante, la o adaptare fizică şi psihologică la cerinţele vieţii de zi cu zi. Dobândirea independenţei la aceşti bolnavi este primul scop al terapiei de orice tip, inclusiv al terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei, uneori atins cu eforturi imense, atât din partea pacientului cât şi a terapeuţilor implicaţi în recuperarea lui.

Recuperarea bolnavului hemiplegic este deosebit de mult ajutată de terapia ocupaţională şi ergoterapie, prin antrenarea membrelor plegice după reguli neurofiziologice. Acest tip de handicap beneficiază de o solicitare din partea terapeutului prin care se caută asigurarea independenţei pacientului faţă de cerinţele cotidiene. În cazul hemiplegiilor vasculare, un program de recuperare corect şi la timp aplicat, conduce la o recuperare parţială sau integrală a cca. o treime din cazuistica de acest profil, la o autonomie existenţială la aproximativ jumătate din numărul de cazuri, iar ortostatismul şi mersul este redobândit aproape de toţi cei afectaţi de acest factor morbid. Recuperarea hemiplegicului vascular este în concordanţă cu gravitatea handicapului motor, localizarea leziunii, natura şi vechimea bolii, vârsta şi sexul bolnavului. Reeducarea handicapului motor cerebral se realizează într-un centru de recuperare, la ea contribuind o echipă de specialişti printr-o muncă specializată, de lungă durată. Orice câştig pe plan motor, spaţial, corporal, sunt fructificate, devenind gesturi ce tind să confere bolnavului din ce în ce mai multă independenţă.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________