June 2019

06 June 2019

Efectele terapiei ocupaţionale. Mijloacele terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei

Terapia ocupaţională şi ergoterapia se opun inacţiunii, pasivităţii, renunţării, care sunt efecte ale spitalizării de lungă durată. Activităţile specifice acestor metode terapeutice îi stimulează, mobilizează energia acestora, voinţa, dorinţa de recuperare. Participarea bolnavilor nu se realizează prin constrângere sau prin crearea unor reflexe condiţionate ci pe suportul conştientizării, informării, sensibilizării acestora de către terapeutul ocupaţional şi ergoterapeut, de medicul care prescrie activităţile şi dirijează activitatea de recuperare. Terapia ocupaţională şi ergoterapia nu trebuie confundate cu profesionalizarea, cu toate că au drept conţinut munca şi diverse activităţi practice şi recreative.

Efectele terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei sunt multiple: fizice, psihice şi psiho-sociale. Ele au fost evidenţiate de Steindler şi formulate în felul următor:

din punct de vedere fizic - creşte forţa musculară, rezistenţa la oboseală, se dezvoltă coordonarea motorie şi viteza mişcării;

din punct de vedere intelectual - se constată o influenţă normalizatoare, se micşorează emotivitatea, se eliberează energia potenţială, se dezvoltă atenţia, încrederea în sine, se educă obiceiul de a lucra şi posibilitatea expresiei personale, se dezvoltă iniţiativa;

din punct de vedere social - se dezvoltă responsabilitatea de grup şi de cooperare, se favorizează contactele sociale;

din punct de vedere economic - se descoperă vocaţii personale, se crează obişnuinţe industriale, care ajută eventual pacienţii să participe material la întreţinerea lor în instituţiile sanatoriale.

Rolul recuperării şi mijloacele terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei

Ocrotirea sănătăţii omului include trei domenii bine definite: medicina profilactică, medicina curativă şi medicina recuperatorie - de diminuare până la anulare a deficienţelor funcţionale restante după o îmbolnăvire (T. Sbenghe).

Medicina recuperatorie utilizează procedee ce folosesc factori fizici, tehnici de corecţie chirurgicală (corecţii şi supleanţe ale deficitelor), terapia ocupaţională şi ergoterapia. Aceasta include un complex de măsuri pentru redobândirea posibilităţilor de autoservire a bolnavilor, de deplasare autonomă, de realizare a activităţilor casnice şi de reinserţie socială şi profesională. Din diferite cauze, numărul invalizilor şi deficienţilor, pe plan mondial creşte continuu, depăşind 10% din totalul populaţiei. Volumul mare al solicitărilor de asistenţă medicală şi socială depăşeşte posibilităţile economice ale multor ţări, reintegrarea socio-economică şi evitarea stării de dependenţă fiind o necesitate sub toate aspectele.

Conceptul de recuperare este apanajul multor specialităţi medicale şi se referă la restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţionale pierdute (congenitale şi dobândite), prin boală sau accident. Acest concept vizează în unele cazuri dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i asigure pacientului posibilitatea de autoservire sau de muncă. Uneori acestea impun recurgerea la dispozitive ajutătoare sau aparate speciale. Dintre mijloacele recuperatorii folosite, sub forma unor dispozitive şi aparate auxiliare, fac parte ortezele (corsete, atele), folosite pentru a menţine permanent în poziţie corectă anumite segmente (membre, coloană vertebrală), protezele (membre artificiale pentru înlocuirea celor amputate sau prelungirea bonturilor), diferite aparate şi dispozitive ingenioase.

Activitatea complexă de recuperare, care cuprinde măsuri medicale, sociale şi profesionale, implică specialişti din diverse domenii: medici, bioingineri, psihopedagogi, economişti, ergonomi, kinetoterapeuţi. Printre atribuţiile acestor specialişti se includ şi cele legate de imaginarea şi realizarea unor dispozitive tehnice auxiliare, pentru persoanele cu diferite handicapuri, pentru a le asigura autonomia.

Dispozitivele, din punct de vedere al destinaţiei sunt clasificate în:

- mijloace de deplasare (bastoane, cârje, fotolii rulante, triciclete, biciclete, automobile speciale, dispozitive de acces în mijlocele de transport în comun);

- dispozitive folosite în activitatea curentă de fiecare zi (autoservire la îmbrăcare-dezbrăcare, la spălare, toaletă, servirea mesei, culcare, etc.);

- mijloace audio-vizuale şi recreative, inclusiv sportul şi dansul;

- dispozitive auxiliare menajere pentru femei la domiciliul lor (pentru cusut, călcat, gătit, spălat, curăţat, amenajarea interioarelor);

- dispozitive şi mijloace profesionale (instrumente de lucru adaptate ca formă, greutate, mod de acţionare, pentru uşurarea prehensiunii şi folosirii, sisteme de comandă şi de plasare la distanţă a unor obiecte).

Ca formă modernă şi interdisciplinară, recuperarea, prin preocupările ei faţă de individ şi prin scopul final urmărit, se realizează prin munca în echipă a tuturor specialiştilor, prin colaborarea între medicul specialist (chirurg, neurolog, cardiolog, psihiatru, pediatru, recuperator, gerontolog), psiholog, logoped, terapist ocupaţional/ ergoterapist, asistent social, economist, jurist, sociolog, protezist şi ortezist, biotehnician, etc.

________________________________________________________________________________________________________________________________________________

03 June 2019

Rolul terapiei ocupaționale și ergoterapiei în recuperare 

            Cele mai largi domenii de aplicare şi acţiune ale terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei sunt cele cu specific patologic de psihiatrie, neurologie şi recuperare neuro-motorie, pulmonar, reumatologic, geriatric, pediatric şi afecţiunile care sunt tratate în cadrul balneofizioterapiei. În unităţile sanitare cu aceste profile se pot introduce activităţi de terapie ocupaţională şi ergoterapie în scopul măririi eficacităţii medicale şi al creşterii eficienţei economice.

            Obiectivele principale ale terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în aceste domenii medicale urmăresc:

  • înlăturarea tulburărilor funcţionale pasagere datorate unor afecţiuni simple sau complexe, în care este necesară reeducarea gestuală sau recuperarea unui deficit motor;
  • reeducarea mijloacelor de exprimare (vorbire, atitudine, comportament);
  • restabilirea independenţei bolnavului sub aspect psihosomatic.

Acţiunile bolnavilor intreprinse în cadrul terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei au valoare pentru aceştia “... numai dacă semnificaţia actului este recunoscută de altul şi permite stabilirea unei relaţii” (Louis Pierquin).

Pentru atingerea obiectivelor este necesară evaluarea competentă şi realistă a fiecărui caz, iar recuperarea deficienţelor trebuie realizată printr-un ansamblu de mijloace şi posibilităţi medico-sociale individualizate, suple, cu alternative acceptabile.

Planul şi programul de recuperare trebuie să fie realist, elastic şi să evite stagnarea, regresiunea sau eşecul.

Kinetoterapeutul şi ergoterapeutul au rol important în crearea de condiţii şi situaţii care să dezvolte iniţiative noi pentru pacienţi. Relaţiile lor cu pacienţii trebuie să fie bazate pe încredere şi competenţă profesională. De asemenea este foarte importantă cunoaşterea mediului social şi profesional al pacientului, a celui căruia urmează a se integra, relaţiile sale de muncă şi cele familiale.

La fel de importante sunt pentru specialiştii din activitatea terapeutică de acest gen cunoştinţele din domeniul sociologic, sociometric şi ergonomic, toate acestea contribuind la activitatea de recuperare a afecţiunilor invalidante.

Obiectivele ergoterapiei sunt legate de solicitarea şi obţinerea cât mai rapidă a colaborării active a pacientului. În acest fel, din convingere, cu efort de voinţă şi din propriul său interes încearcă să se adapteze unor noi situaţii sau unei vieţi normale, să se integreze în societate.

______________________________________________________________________________________________________________________________________________