June 2019

22 June 2019

Annual Activity Report for 2018 of the Civil Association HOMECARE

Link to visualize and download the report: https://drive.google.com/open?id=1BWdnS9enWGBZraRLsSLtbft2q37qhr42

 

Financial Declaration for the activity of The Civil Association HOMECARE, 2016-2018 

Link to visualize and download the financial declaration https://drive.google.com/open?id=19kW1M-ZHw3ftz0YKgTc9JOsA43wmWTzr

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

21 June 2019

Terapia ocupațională și ergoterapia

în recuperarea bolnavilor cu afecțiuni ortopedico-traumatice ale aparatului locomotor. 

        Afecţiunile ortopedico-traumatice datorate în principal accidentelor (de muncă, de circulaţie, etc.) interesează atât capacitatea fizică cât şi psihică a celor în cauză, uneori până la scoaterea lor din activitate. Frecvenţa acestora, în viaţa de zi cu zi este însemnată, iar consecinţele destul de importante atât prin gravitatea lor cât şi prin durata invalidităţii pe care o antrenează.

         Persoanele aflate într-o astfel de situaţie, datorită scoaterii pe o perioadă de timp din activităţile şi ocupaţiile lor, pe lângă suferinţa fizică generată de traumatism pot avea tulburări ale stării psihice, urmare a izolării ce rezultă din invaliditatea respectivă.

         Aspectul complicaţiilor survenite în cazul acestor afecţiuni a căror recuperare este uneori de lungă durată, sunt complexe: fizico-psiho-sociale.Ele pot afecta viaţa de familie, profesională şi socială a bolnavului respectiv. Diminuarea acestor efecte cât şi scurtarea perioadei de convalescenţă se poate realiza apelând în paralel cu actul medical (în completarea acestuia) la terapii recuperatorii care vizează în primul rând autonomia bolnavului.

         Terapia ocupaţională şi ergoterapia în cazul afecţiunilor traumatice completează efectele medicale curative şi preventive, alături de celelalte metode de reeducare (ortopedia, chirurgia plastică, kinetoterapia). Scopul urmărit este reîntoarcerea bolnavului cât mai repede posibil la viaţa anterioară accidentului (îmbolnăvirii) într-o stare fizică şi psihică bună.       Activităţile de terapie ocupaţională şi ergoterapie sunt propuse de medicul specialist în urma unor testări a bolnavului în privinţa potenţialului său funcţional recuperat, cu participarea psihologului şi a ergoterapeutului.

Particularităţile ergoterapiei la subiecţii cu traumatisme ale membrelor

            Recuperarea prin ergoterapie prezintă o importanţă deosebită în cazul traumatismelor membrelor superioare la care se urmăreşte redobândirea forţei, mobilităţii, prehensiunii, coordonării, abilităţii, preciziei. Un loc deosebit în obţinerea acestor calităţi îl are exerciţiul fizic, mişcarea naturală, prin activităţi normale.  Nu sunt excluse nici elementele de mecanică (aparate, dispozitive) pentru a ghida şi susţine mişcarea, dar numai acolo unde sunt cu adevărat necesare.  Kinetoterapia este metoda de bază în recuperarea traumatismelor membrelor, ergoterapia constituind o prelungire a acesteia. Dintre activităţile ergoterapeutice, ţesutul şi tâmplăria permit o instruire destul de rapidă pentru obţinerea unor obiecte. Prin specificul lor, aceste acţiuni solicită subiectului repetarea aceloraşi mişcări, dozarea lor făcându-se în acord cu progresul realizat. Dispozitivele de lucru în aceste domenii (activităţi - ţesut, tâmplărie) au (în atelierele de ergoterapie) posibilităţi de reglare, de adaptare la posibilităţile pacientului, pe care ergoterapeutul le poate utiliza în cazul în care observă oboseala pacientului sau apare durerea. 

Alegerea activităţii se face de comun acord cu pacientul, căruia i se explică atât modul de acţionare cât şi influenţa gesturilor asupra progresului recuperării.  Instruirea se face treptat, în condiţii ce respectă posibilităţile de moment ale pacientului, urmărindu-se reantrenarea în muncă. Exersarea acestor deprinderi se face după programul kinetoterapeutic, timp de 1/2-1 oră, consolidând efectele celorlalte metode de recuperare.

Pe lângă efectele terapeutice, aceste activităţi au efecte benefice asupra stării psihice a bolnavului, rol recreativ şi de destindere. În cazul traumatismelor cu necesitatea amputării unor segmente, terapia ocupaţională şi ergoterapia au rolul de a-l educa pe invalid în vederea reluării activităţilor specifice autoservirii, a recâştigării independenţei în viaţa cotidiană.  Ulterior acesta va urmări recuperarea sub aspect socio-profesional adaptată posibilităţilor restante.

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

16 June 2019

Efectele terapiei ocupaţionale. Mijloacele terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei

Terapia ocupaţională şi ergoterapia se opun inacţiunii, pasivităţii, renunţării, care sunt efecte ale spitalizării de lungă durată. Activităţile specifice acestor metode terapeutice îi stimulează, mobilizează energia acestora, voinţa, dorinţa de recuperare. Participarea bolnavilor nu se realizează prin constrângere sau prin crearea unor reflexe condiţionate ci pe suportul conştientizării, informării, sensibilizării acestora de către terapeutul ocupaţional şi ergoterapeut, de medicul care prescrie activităţile şi dirijează activitatea de recuperare. Terapia ocupaţională şi ergoterapia nu trebuie confundate cu profesionalizarea, cu toate că au drept conţinut munca şi diverse activităţi practice şi recreative.

Efectele terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei sunt multiple: fizice, psihice şi psiho-sociale. Ele au fost evidenţiate de Steindler şi formulate în felul următor:

din punct de vedere fizic - creşte forţa musculară, rezistenţa la oboseală, se dezvoltă coordonarea motorie şi viteza mişcării;

din punct de vedere intelectual - se constată o influenţă normalizatoare, se micşorează emotivitatea, se eliberează energia potenţială, se dezvoltă atenţia, încrederea în sine, se educă obiceiul de a lucra şi posibilitatea expresiei personale, se dezvoltă iniţiativa;

din punct de vedere social - se dezvoltă responsabilitatea de grup şi de cooperare, se favorizează contactele sociale;

din punct de vedere economic - se descoperă vocaţii personale, se crează obişnuinţe industriale, care ajută eventual pacienţii să participe material la întreţinerea lor în instituţiile sanatoriale.

Rolul recuperării şi mijloacele terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei

Ocrotirea sănătăţii omului include trei domenii bine definite: medicina profilactică, medicina curativă şi medicina recuperatorie - de diminuare până la anulare a deficienţelor funcţionale restante după o îmbolnăvire (T. Sbenghe).

Medicina recuperatorie utilizează procedee ce folosesc factori fizici, tehnici de corecţie chirurgicală (corecţii şi supleanţe ale deficitelor), terapia ocupaţională şi ergoterapia. Aceasta include un complex de măsuri pentru redobândirea posibilităţilor de autoservire a bolnavilor, de deplasare autonomă, de realizare a activităţilor casnice şi de reinserţie socială şi profesională. Din diferite cauze, numărul invalizilor şi deficienţilor, pe plan mondial creşte continuu, depăşind 10% din totalul populaţiei. Volumul mare al solicitărilor de asistenţă medicală şi socială depăşeşte posibilităţile economice ale multor ţări, reintegrarea socio-economică şi evitarea stării de dependenţă fiind o necesitate sub toate aspectele.

Conceptul de recuperare este apanajul multor specialităţi medicale şi se referă la restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţionale pierdute (congenitale şi dobândite), prin boală sau accident. Acest concept vizează în unele cazuri dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i asigure pacientului posibilitatea de autoservire sau de muncă. Uneori acestea impun recurgerea la dispozitive ajutătoare sau aparate speciale. Dintre mijloacele recuperatorii folosite, sub forma unor dispozitive şi aparate auxiliare, fac parte ortezele (corsete, atele), folosite pentru a menţine permanent în poziţie corectă anumite segmente (membre, coloană vertebrală), protezele (membre artificiale pentru înlocuirea celor amputate sau prelungirea bonturilor), diferite aparate şi dispozitive ingenioase.

Activitatea complexă de recuperare, care cuprinde măsuri medicale, sociale şi profesionale, implică specialişti din diverse domenii: medici, bioingineri, psihopedagogi, economişti, ergonomi, kinetoterapeuţi. Printre atribuţiile acestor specialişti se includ şi cele legate de imaginarea şi realizarea unor dispozitive tehnice auxiliare, pentru persoanele cu diferite handicapuri, pentru a le asigura autonomia.

Dispozitivele, din punct de vedere al destinaţiei sunt clasificate în:

- mijloace de deplasare (bastoane, cârje, fotolii rulante, triciclete, biciclete, automobile speciale, dispozitive de acces în mijlocele de transport în comun);

- dispozitive folosite în activitatea curentă de fiecare zi (autoservire la îmbrăcare-dezbrăcare, la spălare, toaletă, servirea mesei, culcare, etc.);

- mijloace audio-vizuale şi recreative, inclusiv sportul şi dansul;

- dispozitive auxiliare menajere pentru femei la domiciliul lor (pentru cusut, călcat, gătit, spălat, curăţat, amenajarea interioarelor);

- dispozitive şi mijloace profesionale (instrumente de lucru adaptate ca formă, greutate, mod de acţionare, pentru uşurarea prehensiunii şi folosirii, sisteme de comandă şi de plasare la distanţă a unor obiecte).

Ca formă modernă şi interdisciplinară, recuperarea, prin preocupările ei faţă de individ şi prin scopul final urmărit, se realizează prin munca în echipă a tuturor specialiştilor, prin colaborarea între medicul specialist (chirurg, neurolog, cardiolog, psihiatru, pediatru, recuperator, gerontolog), psiholog, logoped, terapist ocupaţional/ ergoterapist, asistent social, economist, jurist, sociolog, protezist şi ortezist, biotehnician, etc.

________________________________________________________________________________________________________________________________________________

03 June 2019

Rolul terapiei ocupaționale și ergoterapiei în recuperare 

            Cele mai largi domenii de aplicare şi acţiune ale terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei sunt cele cu specific patologic de psihiatrie, neurologie şi recuperare neuro-motorie, pulmonar, reumatologic, geriatric, pediatric şi afecţiunile care sunt tratate în cadrul balneofizioterapiei. În unităţile sanitare cu aceste profile se pot introduce activităţi de terapie ocupaţională şi ergoterapie în scopul măririi eficacităţii medicale şi al creşterii eficienţei economice.

            Obiectivele principale ale terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în aceste domenii medicale urmăresc:

  • înlăturarea tulburărilor funcţionale pasagere datorate unor afecţiuni simple sau complexe, în care este necesară reeducarea gestuală sau recuperarea unui deficit motor;
  • reeducarea mijloacelor de exprimare (vorbire, atitudine, comportament);
  • restabilirea independenţei bolnavului sub aspect psihosomatic.

Acţiunile bolnavilor intreprinse în cadrul terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei au valoare pentru aceştia “... numai dacă semnificaţia actului este recunoscută de altul şi permite stabilirea unei relaţii” (Louis Pierquin).

Pentru atingerea obiectivelor este necesară evaluarea competentă şi realistă a fiecărui caz, iar recuperarea deficienţelor trebuie realizată printr-un ansamblu de mijloace şi posibilităţi medico-sociale individualizate, suple, cu alternative acceptabile.

Planul şi programul de recuperare trebuie să fie realist, elastic şi să evite stagnarea, regresiunea sau eşecul.

Kinetoterapeutul şi ergoterapeutul au rol important în crearea de condiţii şi situaţii care să dezvolte iniţiative noi pentru pacienţi. Relaţiile lor cu pacienţii trebuie să fie bazate pe încredere şi competenţă profesională. De asemenea este foarte importantă cunoaşterea mediului social şi profesional al pacientului, a celui căruia urmează a se integra, relaţiile sale de muncă şi cele familiale.

La fel de importante sunt pentru specialiştii din activitatea terapeutică de acest gen cunoştinţele din domeniul sociologic, sociometric şi ergonomic, toate acestea contribuind la activitatea de recuperare a afecţiunilor invalidante.

Obiectivele ergoterapiei sunt legate de solicitarea şi obţinerea cât mai rapidă a colaborării active a pacientului. În acest fel, din convingere, cu efort de voinţă şi din propriul său interes încearcă să se adapteze unor noi situaţii sau unei vieţi normale, să se integreze în societate.

______________________________________________________________________________________________________________________________________________