December 2016

«Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea.»

Hipocrates

Asociația Obștească HOMECARE în colaborare cu Minsterul Sănătății și în parteneriat cu Caritas Republica Cehă implementează proiectul ”Prevenirea și tratamentul diabetului zaharat în Moldova”, prin intermediul Programului de Cooperare și Dezvoltare Internațională, cu suportul Agenției de Dezvoltare din Repubica Cehă.

Proiectul dat și-a început activitățile în luna August a anului curent. Scopul proiectului susnumit este: Îmbunătățirea calității vieții populației din Moldova care suferă de diabet zaharat și reducerea ratei mortalității cauzate de complicații tardive a acestei maladii.

Activitățile proiectului prevăd:

  • Școlarizare a 72 medici de familie, 108 asistenți medicali de familie și a 20 cadre didactice din Colegiile de Medicină din țară în cadrul cursului de instruire ”Formare de Formatori” în Diabet zaharat;
  • Instruiri pentru 300 medici de famile și 500 asistenți medicali de familie la nivel de țară;
  • Instruiri pentru 5 grupuri de pacienți cu diabet zaharat din 5 regiuni selectate (CS Dorchia, CS Pelinia, CS Ocnița, CS Clucușna, CS Otaci) cu scop de întîlniri (lecții) regulate conduse de către asistenți medicali de familie instruiți în cadrul proiectului sus numit. În cadrul acestor întilniri (lecții) participanții vor primi materiale informative despre diabetul zaharat și a complicațiilor acestuia, vor primi recomandări practice pentru viața unui diabetic (stilul de viață sănătos, alimente permise versus alimente interzise, exerciții fizice etc.).

Diabetul zaharat apare atunci cînd organismul nu produce destulă insulină sau nu o folosește cum trebuie. Glucoza este principala sursă de energie a organismului, dar pentru a putea fi utilizată, ea trebuie să pătrundă în celule. Pătrunderea glucozei în celule se face cu ajutorul insulinei, hormon secretat de pancreas.

Diabetul zaharat este o boală cu evoluție cronică în cadrul căreia organismul nu poate folosi glucidele din alimentație.

Regimul alimentar are o importanță deosebită în toate tipurile de diabet. El nu poate fi înlocuit de nici un tratament medicamentos. Cel mai eficient tratament în diabetul zaharat este un regim cîntărit, care presupune ca bolnavul să posede un cîntar, cu care să-și măsoare toate alimentele.

Regimul alimentar în diabet este format din doua grupe de alimente, după cum urmează:
A) Alimente care nu conțin glucide și nu trebuie cîntărite zilnic 
Carne: de vacă, vițel, pasăre, miel;
Pește: (șalău, știucă, cod, hering, crap, biban, păstrav, etc);
Ouă: proaspete;
Zarzavaturi: roșii, vinete, spanac, ciuperci, ardei gras, varză albă, bame, varză roșie, conopidă, castraveți, dovlecei, fasole verde, ridichi, andive, stevie, lobodă, păpădie, salată verde  (800 - l 000 g).
B) Alimente care conțin glucide și trebuie socotite și cîntarite zilnic pe cîntar 
Fructe proaspete: fragi, căpșuni, zmeură, agrișe, mure, piersici, mere, cireșe, caise, vișine, portocale (fără coajă, gutui, prune nu prea dulci (contin 10% glucide).
Lactate: branză de vaci, iaurt (contin 4% glucide) lapte dulce ( 5% glucide).
Făinoase: paste făinoase, cartofi, orez sau griș, toate cîntărite fierte (conțin 20% glucide).
Pîine: proaspată, indiferent de calitate (conține 50% glucide) - pîinea va fi împățită pe felii și mese, cît mai exact;

Mesele se vor repartiza la ore cît mai precise; (dimineața, ora 11, prînz, ora 17 și cina), ultima masă sub forma unei mici gustări.
Alimentele interzise

  • zahărul și toate produsele zaharoase;
  • prăjiturile de orice fel, preparate cu zahăr;
  • bomboane, ciocolata, halva;
  • siropuri;
  • biscuiți preparați cu zahăr, înghețată;
  • fructe bogate în zaharoză: struguri, per, curmale, stafide, smochine, caștane;
  • toate băuturile alcoolice, mustul.

Pe lîngă regimul alimentar sănătos este recomandat și abordarea unul regim de implicare a diverselor activități fizice zilnic de 30-45 de minute. Astfel, mișcarea și alimentația echilibrată te vor menține în formă iar riscul apariției acestei boli va fi diminuat. De asemenea, este indicat să renunțați la fumat și la consumul de băuturi alcoolice. Nu doar adulții sunt afectați de această boală, ci și cei mici. De aceea, este vital să îți educi copilul să iubească alimentația sănătoasă, în contextul în care, în ultimii ani, a crescut numărul cazurilor de diabet la copii.

Diagnosticată și tratată corect, această boală nu duce la complicații grave precum accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic, orbire, amputația membrelor sau boli renale. Vă recomandăm să faceți periodic analizele pentru că astfel puteți depista la timp diabetul.

Luminița Suveică